Adevărul minciunilor

• Am incomoda senzație că, oricât de sincer aș fi, spun ceva ce nu reprezintă tocmai ceea ce am vrut să zic. 
• Lucrurile nu sunt așa cum le vedem, ci așa cum ni le amintim.
• Fiindcă viața reală, adevărata viață n-a fost și nici nu va fi vreodată suficientă pentru a satisface dorințele omenești.
•  Fantezia cu care suntem dotați este un dar demonic. Ea deschide continuu o prăpastie între ceea ce suntem și ceea ce am vrea să fim, între ceea ce avem și ceea ce  dorim.
•  Oamenii nu trăiesc numai din adevăruri; ei au nevoie și de minciuni: de cele pe care le inventează de bunăvoie, nu care sunt impuse, de cele care se prezintă așa cum sunt, nu deghizate în veșmintele istoriei. Ficțiunea le îmbogățește existența, o completează și, un timp, îi salvează de condiția lor tragică, omenească: aceea de a dori și de a visa mereu mai mult decât  ceea ce pot realiza cu adevărat.
• Viața nu e alcătuită numai din rațiune, ci și din pasiuni.
• Sexul este teritoriul privilegiat în care își fac apariția din catacombele personalității acei demoni avizi de încălcarea regulilor și pe care, în anumite împrejurări, e imposibil să-i alungi fiindcă și ei fac parte din realitatea umană. În plus, deși prezența lor presupune întotdeauna un risc pentru individ și o amenințare de disoluție și violență pentru societate, alungarea lor totală sărăcește viața, privând-o  de acea exaltare și beție - sărbătoarea și aventura -  care sunt și ele o necesitate a ființei umane.  

•  Senzualitatea și poftele instictive capătă o nouă valoare morală, nu atât ca manifestări animalice, pe care omul trebuie să și le reprime se a face spre a face posibilă civilizația, ci ca un izvor al unei ”bestii divine” ce transformă un individ într-un mic zeu. Viața nu mai e formă; ea se risipește într-o arzătoare dezordine. 
•  Fiindcă romanul este nu numai o frumoasă minciună care ne îndepărtează de lumea reală și ne subjugă cu adevăru-i imaginar, ci este și o parabolă care-și propune să ne instruiască, educându-ne spiritul critic, nu față de lumea din cărți, ci față de lumea în care trăim. 
• Romanul este un labirint complex cu numeroase uși care se deschid pentru a te lăsa să pătrunzi în intimitatea lui. 
•  Sexul nu îmbogățește și nu face fericite personajele, nu facilitează comunicarea, nu întărește solidaritatea, nu stimulează și nici nu completează existența; aproape întotdeauna e o experiență care îi transformă pe oameni în animale, îi denigrează și chiar îi distruge. 
• În realitate, viața nu e niciodată ca în ficțiuni. Uneori e mai bună, alteori mai proastă, dar întotdeauna mai nuanțată, mai diversă și mai imprevizibilă decât cea mai reușită fantezie literară. Fiindcă viața reală nu este niciodată atât de perfectă, de rotundă, de coerentă și de inteligibilă ca în reprezentările ei literare.
• Ficțiunea nu reproduce viața; ea o neagă, opunându-i o amăgire ce pretinde s-o înlocuiască. Dar, în mod greu de precizat, ea o și completează, adăugând experienței umane ceva ce oamenii nu descoperă în viața lor reală, ci doar în cele imaginare, trăite din plin, grației ficțiunii.
• Ceea ce e omenesc e perfectibil, dar niciodată perfect. 

•  Deși definițiile mai mult derutează decât lămuresc, o să definesc deocamdată romanul ca acel domeniu al ficțiunii ce încearcă să construiască prin fantezie și cuvinte o realitate fictivă și o lume aparte care, deși inspirate din realitatea inconjurătoare, n-o reflectă, ci mai degrabă o înlocuiește și o tăgăduiește. Originalitatea oricărei ficțiuni constă în faptul că e fictivă (chiar dacă sună tautologic), deci nu seamănă cu realitatea în care trăim, ci scapă de această realitate, dezvăluind o alta care nu există, și tocmai ffindcă nu există, o visăm și tânjim după ea. 

• IMPERFECȚIUNEA, imposibilitatea de a atinge acel stadiu pe care fantezia și dorința îl consideră mai presus de cea mai izbutită realizare, îi conferă vieții umanitate, gustul aventurii, tentația riscului, incertitudinea ce dă savoarea plăcerii.
• Dacă demonii colectivi sunt distructivi, cei intimi, care populează tainița secretă din inima fiecărui om, nu reprezintă oare  sursa dorințelor omenești, combustibulul fanteziei? Nu sunt ei oare rădăcinile artei, în general, și ale ficțiunii în particular?
•  Asemeni ființelor vii, romanele cresc și, adesea, îmbătrânesc și mor. Cele care supraviețuiesc își schimbă pielea și existența precum șerpii sau larvele care se preschimbă în fluturi. Aceste romane spun noilor generații lucruri diferite de cele pe care le-au spus cititorului la apariția lor și uneori lururi pe care autorul nu s-a gândit niciodată să le transmită.
• Literatura exclusiv erotică este de obicei, o retorică în care posibilele variante ale experienței amoroase se epuizează repede, începând să se repete apoi mecanic. 
• Sunt incapabil să inventez o istorie. Tot ce scriu sunt lucruri trăite, observate, amintiri grupate și montate ulterior într-un tot coerent.
• Un om poate fi nimicit, dar nu învins. 
• Să iubim imposibilul!
• Poezia este intensă; romanul este întins. Numărul, cantitatea fac parte din calitatea acestuia fiindcă orice roman se desfășoară și se împlinește în timp; iar timpul se face și se reface sub privirea cititorului.