Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2009

Ce ştiţi despre Revelion ?

Cuvântul Revelion vine din limba franceză - "Reveillon", ceea ce înseamnă aproximativ  "veghe", aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii. Revelionul nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii. În Chile, Italia şi Spania, femeile poartă de Revelion, precum şi în prima zi a anului lenjerie roşie, culoarea vitalităţii şi a dragostei. Acest obicei  a fost preluat si de alte popoare. Obiceiul sărutului sub vâsc aparţine scandinavilor. Aceştea asociau vâscul cu zeiţa dragostei Friga, astfel încât se obişnuia sărutul atunci când întâlneau crenguţe de vâsc. În Ajunul Anului Nou, în unele zone de la noi, feciorii care merg la colindat schimbă porţile unor săteni cu care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească şi să se împace. La bloc e un pic mai greu ... La greci, de Revelion se mănâncă pâine cu busuioc, în care se pune o monedă. Busuiocul este talisma

CIORAN - Lacrimi şi sfinţi

Sfinţenia în sine nu e interesantă, ci numai vieţile sfinţilor; procesul prin care un om renunţă la sine şi apucă pe căile sfinţeniei ... Dar procesul prin care cineva devine hagiograf? A merge pe urmele sfinţelor ... a-ţi umezi tălpile prin lacrimile lor ... Simbolul inimii este pentru echivalentul lumii. Inima ca univers - întinderile ei ca dimensiuni cosmice - e sensul adânc al sfinţeniei. Totul se petrece în inimă. Ochiul are un câmp redus; el vede totdeauna din afară. Dar lumea interioară a inimii, introspecţia este singul proces de cunoaştere. Câmpul vizual al inimii? Lumea plus Dumnezeu plus neant. Ochiul poate mări; în inima totul e mare. De ce vor fi îngerii reci ? Fiindcă n-au sex? Se poate. Dar şi fiindcă trăiesc dincolo de soare. Iată de ce nici sfinţii nu au sânge cald. Nu el, ci durerile le-ncălzesc inimile. Căci durerile ne dispensează de soare. Parcă tot mai bine era fără sfinţi. Ne-am fi văzut atunci fiecare de treburile noastre şi eram veseli de imperfecţiune. Pre

PAULO COELHO - Al cincilea munte

Cel mai bun mod de a cunoaşte şi nimici  un duşman este să te prefaci că-i prieten. Dintre toate armele de distrugere pe care le-a putut inventa omul, cea mai teribilă şi mia puternică era cuvântul. Pumnalele şi lăncile lăsau în urma sânge, săgeţile puteau fi văzute de la distanţă, otrăvurile erau descoperite şi, în cele din urmă, anihilate. ... Cuvântul însă distruge fără să lase urme. Mă tem numai de 2 lucruri pe lume: de Dumnezeu şi de mine însumi. Dragostea poate fi o experinţă mai înspăimântătoare decât aceea de a te afla în faţă cu un arcaş care ţinteşte spre inima ta. Dacă săgeata îţi nimereşte ţinta, eşti mort şi de restul are grijă Dumnezeu. Dacă te loveşte dragostea, trebuie să-ţi asumi singur consecinţele. Bucură-te de fiecare clipă, pentru că  mai apoi să nu-ţi pară rău, să nu regreţi că ţi-ai pierdut tinereţea. Tragediile lasă urme pe vecie, iar gloria, doar amintiri deşarte. Viaţa mea căpăta sens dacă eu o voiam. Când nu mai ai speranţă, n-are rost să-ţi iroseşti puterile

Mircea Cărtărescu - Enciclopedia zmeilor

"BLESTEMAT, da, de mii de ori blestemat, în carnea şi-n spiritul lui, în limba şi-n creasta lui,  în fiecare solz de pe spinare şi-n fiecare gheară de la picioare, în fiecare braţ  şi-n fiecare maţ, în gingii, în nări şi-n ţurloaie, în bojoci şi în coaste, în suprarenală, în glanda pineală, în sistemul limfatic, în simpatic  şi-n parasimpatic. blestemat când intră şi când iese, când face zmeie, cînd ţese, când doarme şi când e treaz, când mănâncă mamdragore, fluturi şi praz, când zboară peste fâneţe, când face feţe-feţe; şi iar blestemat în lung şi în lat, în fată şi-n spate, în genunchi şi în coate, blestemat de zei, jupuit de piei, blestemat de tot, colţii smulşi din bot  şi să-i sară ochii cui va intra în această cameră ascunsă în care de altfel nu se află nici o domniţă."

Salariile din România

Salariul ceapă : Îl vezi, îl iei în mână şi îţi dau lacrimile. Salariul nenorocit : Nu te ajută la nu ajută la nimic, doar te face sa suferi, însă nu poţi trăi fără el. Salariul dietetic : Te face să mănânci din ce în ce mai puţin. Salariul ateu : Te îndoieşti de existenţa lui . Salariul magic : Faci câteva mişcări şi dispare. Salariul furtună : Nu ştii când o să apară şi nici cât o să ţină. Salariul umor negru : Râzi ca să nu plângi. Salariul prezervativ : Îţi taie pofta. Salariul impotent : Atunci când ai mai multă nevoie de el te dezamăgeşte. Salariul mentruaţie : Vine o dată pe lună şi ţine 4 zile.

Plăcinta cu celibatari

Tipul ţăranului : Îs un bărbat serios, un beu, nu fumiez, nu fac ninica. M-am dat la ziar dioarici vreu sî găsăsc o fumeie cu vacî sî deie lapti pi cari s-o chemi Olguţa. Tipul aviatorului : Sunt Aurelius Vlaicus în Copacul Trântitus, aviator la Salcea şi  caut o paraşu.... o soţie blondă în scopul unei vieţi sigure. Tipul atletei expirate : Văduvă pensionară, fostă atletă, doresc să cunosc tânăr mai rezistent decât fostul soţ, care să mă alerge ca pe vremuri. Tipul întreţinutei : Matilda Popuşoi, domnişoară studentă la studii europeneşti, aş vrea să pescuiesc un prost cu bască care să mă întreţină. Tipul doctorului :  Hipopotamus Ratatus Mintalus, doctor în ştiinţe veterinare, solicit împerechere urgentă cu o specie din regnul uman, increngătura Homo Sapiens Sapiens. Tipul copilului :  Fetiţă, 8 ani, frumoasă, deşteaptă, cuminte, cu mămică idem calităţi, plus inteligentă, serioasă, gospodină, cu casă şi maşină, doresc tătic corespunzător. Tipul rromului :  Prînţîşorul ţîganilor, ă

D'ale copiilor

Omul si-a facut pisica dintr-un tigru mic si prostanac, care crede ca numa' soriceii se mananca. Omul de la televizor stie ca maine ploua ca are un bilet si citeste. Biletul i-l scrie mama lui. Cand afara e soare, noi ne dezbracam de umbra si o taraim pe jos. Pe fratele meu l-a pedepsit tata ca l-a gasit cu o fata langa bloc in loc sa fie in pat. Costel a pus pus la colt pentru ca a imitat vocea profesorului de istorie si a racnit ca un bou. Noi nu ne putem spalam la gradinita pentru ca o mana criminala a dat cu piciorul si a spart chiuveta. Strutul baga capul in pamant atunci cand e pericol ca acolo are el ouale si vrea sa le spuna pa. Ghinion e cand un copil se cearta cu alt copil si mama lui are ghinion ca trebuie si ea sa se certe cu alta mamica. Oamenii viseaza ca sa nu se plictiseasca ca cat timp stau cu ochii inhisi. Dirijorul da din maini ca sa stim noi ca muzica sufera. Statui se fac pentru oamenii care castiga razboi. Si noi avem nevoie de statui ca altfel o sa zica oamen