Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2011

La raul Piedra am sezut si am plans - Paulo Coelho

Şi în Iubire nu există reguli. Putem încerca să ne ţi­nem de manuale, să ne controlăm inima, să avem o strategie de comportament – dar toate acestea sînt fleacuri. Inima este cea care hotărăşte şi doar ce hotărăşte ea este important. Cine iu­beşte învinge lumea, nu‑i e teamă că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon. Viaţa spi­rituală se reduce la dragoste. Nu iubeşti pentru că vrei să faci binele sau să ajuţi şi să aperi pe ci­neva. Dacă acţionăm aşa, îl vedem pe aproapele ca pe un simplu obiect, iar pe noi ne vedem ca pe nişte persoane generoase şi înţelepte. Asta nu are nimic de a face cu iubirea. A iubi înseamnă a fi în comuniune cu celălalt şi a descoperi în el scînteia lui Dumnezeu. Un „da" sau un „nu" ne poate schimba viaţa. Caută să trăieşti. Amintirile sînt pentru cei mai bătrîni. Iubirea ne face poate să îmbătrînim înainte de vreme şi ne reîntinereşte cînd tinereţea s‑a dus. Trebuie să riscăm. Vom înţelege pe deplin minunea vieţii d

Cum sa păstrezi iubirea partenerului - Alexandru Răducanu

O relație este ca o persoană: ea se naște, trăiește și moare. Nimic nu durează la infinit. Ea are, deci, ca o persoană, o copilărie - începutul ei -, o maturitate - relația stabilizată, bună sau mai puțin bună, fericită sau mai puțin fericită - și un sfârșit. Și ca orice persoană la vârsta adultă, invocarea copilăriei se face frecvent! Iubirea moare pentru că nașterea ei a fost o eroare. Noi, oamenii, avem o trăsătură ciudată: nu ne prea place să învățăm de la alții, învățăm doar după ce ne lovim cu capul de pragul de sus. O relație bună înseamnă sacrificiu. Nimic nu se câștigă fără a renunța la altceva. Cine vorbește mult nu mai aare timp să asculte. Cuvântul este de argint, dar tăcerea e de aur. E ușor să obții dragostea, dar e foarte greu să o păstrezi. Nu căuta justificări și ecplicații pentru ceea ce ai/n-ai făcut. Caută soluții pentru ce vei face. Orice relație, asemenea unei corabii, ca sa reziste, are nevoie și de pânze (sentimente) în care să sufle vântul (dragoste