Treceți la conținutul principal

Suferintele tanarului Werther - J.W. Goethe



  • Durerile oamenilor ar fi mai mici daca ei nu s-ar ocupa cu un atat de mare zel al inchipuirii de amintirea relelor trecute si ar indura un prezent nepasator.
  • Imi socot inima un copil bolnav; orice capriciu ii este ingaduit
  • Viata omului este numai un vis.

  • Traiesc zile atat de fericite cum numai sfintilor le harazeste Dumnezeu.

  • Zarea e ca si viitorul! In fata sufletului nostru sta un tot urias.

  • Ma uit la propria-mi inima,care e mai bolnava decat multi din cei care zac pe patul de suferinta.

  • Noi, oamenii, ne plangem adeseori ca zilele bune sunt atat de putine si cele rele atat de multe, dar n-avem intotdeauna dreptate. Daca ne-am bucura cu draga inima de lucrurile bune pe care ni le da Dumnezeu in fiecare zi am avea si puterea sa le induram pe cele rele, atunci cand vin.
  • Viaţa mea nu e un paradis, dar totusi, luată în întregimea ei, e un izvor de nespusă mulţumire.
  • Cât de scump îmi sunt acum mie însumi şi cât de mult mă ador pe mine însumi de când ea mă iubeşte!
  • Ce e pentru inima noastră lumea fără iubire? E ca o lanternă magică fără lumină! Îndată ce pui lampa înăuntru pe peretele alb apar imagini colorate! Şi chiar dacă n-ar fi nimic altceva decât asta, decât nişte fantome trecătoare, şi tot am fi fost fericiţi când stăm ca nişte copii în faţa lor şi ne desfătăm cu apariţiile acestea minunate.
  • Sinuciderea nu poate fi privită decât  ca un act de slăbiciune. E mai uşor să mori decât să înduri neclintit o viaţă chinuită.


Postări populare de pe acest blog

Adevărul minciunilor

Am incomoda senzație că, oricât de sincer aș fi, spun ceva ce nu reprezintă tocmai ceea ce am vrut să zic.  Lucrurile nu sunt așa cum le vedem, ci așa cum ni le amintim. Fiindcă viața reală, adevărata viață n-a fost și nici nu va fi vreodată suficientă pentru a satisface dorințele omenești.  Fantezia cu care suntem dotați este un dar demonic. Ea deschide continuu o prăpastie între ceea ce suntem și ceea ce am vrea să fim, între ceea ce avem și ceea ce  dorim.  Oamenii nu trăiesc numai din adevăruri; ei au nevoie și de minciuni: de cele pe care le inventează de bunăvoie, nu care sunt impuse, de cele care se prezintă așa cum sunt, nu deghizate în veșmintele istoriei. Ficțiunea le îmbogățește existența, o completează și, un timp, îi salvează de condiția lor tragică, omenească: aceea de a dori și de a visa mereu mai mult decât  ceea ce pot realiza cu adevărat. Viața nu e alcătuită numai din rațiune, ci și din pasiuni. Sexul este teritoriul privilegiat în c...

Decalog - Octavian Paler

Prima porunca: Sa astepti oricât. A doua porunca: Sa astepti orice. A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajuta sa traiesti în prezent. A patra porunca: Sa nu numeri zilele. A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata. A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul în care traim. A saptea porunca: Nu pune în aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu îndrazneste sa spere singur. A opta porunca: Daca gândul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavând altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic. A noua porunca: Binecuvânteaza ocazia de a-ti apartine în întregime. Singuratatea e o târfa care nu te învinuieste ca esti egoist. A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, într-o grota.

Scrisori către un tânăr romancier - Mario Vargas Llosa

Scriitorul simte la modul cel mai intim că scrisul e tot ce i s-a întâmplat mai bun în viață, tocmai fiindcă a scrie înseamnă pentru el cel mai frumos fel posibil de a trăi indiferent de consecințele sociale, politice sau economice decurgând din scrisul lui. Viața descrisă de ficțiuni - mai ales de cele mai reușite - nu este niciodată cea trăită realmente de cei care le-au inventat, le-au scris, le-au citit și le-au lăudat, ci una fictivă, pe care au trebuit s-o creeze artificial fiindcă nu o puteau trăi în realitate, drept care s-au resemnat s-o trăiască doar la modul indirect și subiectiv în care se trăiește aceasta altă viață, ” a viselor și a ficțiunilor”. A scrie este un fel de a trăi.  A scrie romane este echivalent cu ce face profesionista care, în fața publicului, își scoate treptat hainele și își arată  până la urmă trupul gol. Or, romancierul ar repeta operația, dar pe dos. În decursul elaborării romanului, el și-ar îmbrăca, disimulându-și acțiunea sub nen...