* Exista doua lucruri care te impiedica sa iti realizezi visele: gandul ca sunt imposibile sau, printr-o brusca rasturnare a rotii norocului, faptul de a le vedea transfrmandu-se in ceva posibil cand te astepti mai putin.
* Binele nu exista: virtutea nu este decat una din fortele terorii. [...] Cand omul intelege asta, isi da seama seama ca lumea nu este altceva decat o gluma a lui Dumnezeu.
* GROAZA in fiecare dintre acele persoane de pe plaja magnificica, la ceasul unui apus care-ti taie respiratia. GROAZA de a ramane singur. GROAZA de intunericul care ne umplea imaginatia cu diavoli, GROAZA de a face ceva neprevazut in codul bunelor maniere, GROAZA de judecata lui Dumnezeu, GROAZA de comentariile oamenilor, GROAZA de a risca si de pierde, GROAZA de a castiga si de a trebui sa convietuiesti cu invidia. GROAZA de a iubi si de a fi respins, GROAZA de a cere o marire de salariu, de-a accepta o invitatie, de a merge in locuri necunoscute, de a nu reusi sa vorbesti o limba straina, de a nu fi capabil sa-i impresionezi pe ceilalti, de a imbatrani, de a muri, de afi remarcat pentru defectele tale, de a nu fi remarcat pentru calitatile tale, de a nu fi remarcat nici pentru defectele, nici pentru calitatile tale.
GROAZA, GROAZA, GROAZA. Viata era un regim al terorii, in umbra ghilotinei.
* Una dintre cele mai interesante descrieri ale osandirii o gasise intr-o carte araba: acolo statea scris ca, o data afara din trup, sufletul trebuie sa paseasca pe o punte ascutita ca taisul unui cutit, la latura din dreapta a raiului, iar pe latura din stanga o serie de cercuri care conduc in bezna dinlauntrul pamantului. Inainte de a trece puntea (cartea nu explica unde duce aceasta) fiecare trebuie sa-si poarte virtutile in mana dreapta si pacatele in stanga - dezechilibrul ar face ca sufletul sa cada in partea catre care il imping actele savarsite pe pamant.
Crestinismul vorbea despre un loc de unde s-ar auzi planset si scrasnet de dinti. Iudaismul se referea la o pestera destinata unui numar limitat de suflete - intr-o buna zi iadul s-ar umple si lumea s-ar sfarsi. Islamul vorbea de focul in care aveam sa fim cu totii arsi,, doar daca Dumnezeu nu vrea altfel. Pentru hisdusi, infernul nu era niciodata un loc al chinurilor vesnice, de vreme ce ei credeau ca sufletul s-ar reincarna dupa o vreme ca sa-si rascumpere pacatele in acelasi loc unde le savarsise cu alte cuvinte, in lumea aceasta. Oricum, si ei aveau 21 de locuri de suferinta in ceea ce obisnuiau sa numeasca "pamanturile de jos".
Budistii faceau si ei distinctii intre diferitele tipuri de pedepse pe care le poate infrunta sufletul; opt iaduri de foc si opt complet inghetate, precum si un taram unde osanditul nu simtea nici frig, nici caldura, ci doar foame si sete fara de sfarsit.
Nimic insa nu era comparabil cu uriasa varietate pe care o concepusera chinezii;spre deosebire de ceilalti - care situau iadul in interiorul pamantului - sufletele pacatorilor se duceau la un munte, numit Micul Tarc de Fier,c are era inconjurat de altul, Marele Tarc. In spatiul dintre cei doi munti, existau opt mari infernuri suprarpuse, fiecare dintre ele controland cate 16 infernuri mai mici care, la randul mor, controlau 10 milioane de infernuri subordonate. Chinezii explicau de asemenea ca diavolii erau reprezentanti de sufletele acelora care-si incheiasera pedepsele.
De altfel, chinezii erau singurii care explicau intr-un mod convingator originea diavolilor - ei erau rai pentru ca experimentasera raul propria lor piele, iar acum voiau sa-l transmita celorlalti, intr-un vesnic ciclu al razbunarii.