Treceți la conținutul principal

Cele 10 porunci ale iubirii


  1. Să-ți deschizi sufletul către o sursă infinită de iubire (Divinitatea), pentru a-ți reîncărca bateriile și a-ți regenera capacitatea de a iubi. Dacă nu faci asta, chiar și cea mai puternică dragoste pentru un om va intra în rutină și se va toci.
  2. Să nu ceri, până nu dai; să nu aștepți până nu oferi.
  3. Să-ți accepți trecutul pentru a avea un viitor.
  4. Să te iubești pe tine însuți. Dacă tu nu o faci, altcineva de ce ar face-o?
  5. Să înveți să-ți asculți și înțelegi pornirile interioare. Dacă nu știi ce cauți, cum o să știi ce găsești?
  6. Să asculți ce spune celălalt. Vei fi surprins ce diferență ar putea să fie între ce îți imaginezi tu că va spune și ce spune în realitate.
  7. Să nu-ți manipulezi sau constrângi partenerul de cuplu niciodată. Fiindcă în acea clipă dragostea a murit și în locul ei s-a instaurat controlul.
  8. Să știi că totul depinde de tine. În fiecare clipă iei o decizie care se reflectă asupra relației de cuplu.
  9. Să nu-ți imaginezi că dragostea este o bancnotă de 100$. În realitate ea este suma a 100 de bancnote de 1$, este suma fiecărui gest mărunt și a fiecărui gând.
  10. Să ai încredere în tine însuți, pentru a putea avea încredere în celălalt. Dacă tu nu vrei fi demn de încrederea ta, ncii partenerul nu va fi.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Adevărul minciunilor

Am incomoda senzație că, oricât de sincer aș fi, spun ceva ce nu reprezintă tocmai ceea ce am vrut să zic.  Lucrurile nu sunt așa cum le vedem, ci așa cum ni le amintim. Fiindcă viața reală, adevărata viață n-a fost și nici nu va fi vreodată suficientă pentru a satisface dorințele omenești.  Fantezia cu care suntem dotați este un dar demonic. Ea deschide continuu o prăpastie între ceea ce suntem și ceea ce am vrea să fim, între ceea ce avem și ceea ce  dorim.  Oamenii nu trăiesc numai din adevăruri; ei au nevoie și de minciuni: de cele pe care le inventează de bunăvoie, nu care sunt impuse, de cele care se prezintă așa cum sunt, nu deghizate în veșmintele istoriei. Ficțiunea le îmbogățește existența, o completează și, un timp, îi salvează de condiția lor tragică, omenească: aceea de a dori și de a visa mereu mai mult decât  ceea ce pot realiza cu adevărat. Viața nu e alcătuită numai din rațiune, ci și din pasiuni. Sexul este teritoriul privilegiat în c...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Decalog - Octavian Paler

Prima porunca: Sa astepti oricât. A doua porunca: Sa astepti orice. A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajuta sa traiesti în prezent. A patra porunca: Sa nu numeri zilele. A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata. A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul în care traim. A saptea porunca: Nu pune în aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu îndrazneste sa spere singur. A opta porunca: Daca gândul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavând altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic. A noua porunca: Binecuvânteaza ocazia de a-ti apartine în întregime. Singuratatea e o târfa care nu te învinuieste ca esti egoist. A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, într-o grota.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Scrisori către un tânăr romancier - Mario Vargas Llosa

Scriitorul simte la modul cel mai intim că scrisul e tot ce i s-a întâmplat mai bun în viață, tocmai fiindcă a scrie înseamnă pentru el cel mai frumos fel posibil de a trăi indiferent de consecințele sociale, politice sau economice decurgând din scrisul lui. Viața descrisă de ficțiuni - mai ales de cele mai reușite - nu este niciodată cea trăită realmente de cei care le-au inventat, le-au scris, le-au citit și le-au lăudat, ci una fictivă, pe care au trebuit s-o creeze artificial fiindcă nu o puteau trăi în realitate, drept care s-au resemnat s-o trăiască doar la modul indirect și subiectiv în care se trăiește aceasta altă viață, ” a viselor și a ficțiunilor”. A scrie este un fel de a trăi.  A scrie romane este echivalent cu ce face profesionista care, în fața publicului, își scoate treptat hainele și își arată  până la urmă trupul gol. Or, romancierul ar repeta operația, dar pe dos. În decursul elaborării romanului, el și-ar îmbrăca, disimulându-și acțiunea sub nen...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe