- Scriitorul simte la modul cel mai intim că scrisul e tot ce i s-a întâmplat mai bun în viață, tocmai fiindcă a scrie înseamnă pentru el cel mai frumos fel posibil de a trăi indiferent de consecințele sociale, politice sau economice decurgând din scrisul lui.
- Viața descrisă de ficțiuni - mai ales de cele mai reușite - nu este niciodată cea trăită realmente de cei care le-au inventat, le-au scris, le-au citit și le-au lăudat, ci una fictivă, pe care au trebuit s-o creeze artificial fiindcă nu o puteau trăi în realitate, drept care s-au resemnat s-o trăiască doar la modul indirect și subiectiv în care se trăiește aceasta altă viață, ” a viselor și a ficțiunilor”.
- A scrie este un fel de a trăi.
- A scrie romane este echivalent cu ce face profesionista care, în fața publicului, își scoate treptat hainele și își arată până la urmă trupul gol. Or, romancierul ar repeta operația, dar pe dos. În decursul elaborării romanului, el și-ar îmbrăca, disimulându-și acțiunea sub nenumărate haine groase și multicolore țesute de imaginația sa.
Am incomoda senzație că, oricât de sincer aș fi, spun ceva ce nu reprezintă tocmai ceea ce am vrut să zic. Lucrurile nu sunt așa cum le vedem, ci așa cum ni le amintim. Fiindcă viața reală, adevărata viață n-a fost și nici nu va fi vreodată suficientă pentru a satisface dorințele omenești. Fantezia cu care suntem dotați este un dar demonic. Ea deschide continuu o prăpastie între ceea ce suntem și ceea ce am vrea să fim, între ceea ce avem și ceea ce dorim. Oamenii nu trăiesc numai din adevăruri; ei au nevoie și de minciuni: de cele pe care le inventează de bunăvoie, nu care sunt impuse, de cele care se prezintă așa cum sunt, nu deghizate în veșmintele istoriei. Ficțiunea le îmbogățește existența, o completează și, un timp, îi salvează de condiția lor tragică, omenească: aceea de a dori și de a visa mereu mai mult decât ceea ce pot realiza cu adevărat. Viața nu e alcătuită numai din rațiune, ci și din pasiuni. Sexul este teritoriul privilegiat în c...

Comentarii
Trimiteți un comentariu