- Sunt tentat să spun că am trăit viața cumva, ca un somnambul. Mi-am visat, parcă, viața, nu am trăit-o.
- Șnsa mea în viață a fost că eu am știut din ce în ce mai bine ce nu vreau, ce nu pot face, ce nu pot accepta. Asta m-a ferit de multe și mi-a ținut loc de ”morală”.
- E trist să trăiești într-o lume în care numai cel dintâi contează.
- Crăciunul de azi e lipsit de mister. A devenit ”petrecere”. Când văd la TV buluceala din spermarketuri, nu mai pot impiedica să-mi spun că nașterea lui Iisus a ajuns și ea ”o afacere”.
- În fond, ce ne recomandă înțelepciunea? Să facem totul ”cu măsură”. Și totuși această măsură o găsesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a ”nebuniilor” netrăite. N-am avut inteligența sau norocul de a pricepe la timp că adevărata ”măsură” a vieții unui om nu se poate obține decât prin ”lipsa de măsură”, dorind fără măsură, îndrăznind fără măsură, iubind fără măsură. Nu știu dacă aveam calitățile necesare pentru a pune în practică ideea mea că ”nebuniile” sunt mai recomandabile într-o viață decât o înțelepciune searbădă și cuminte. Am unele îndoieli în privința asta. Și nu mici. Dar mi-ar fi plăcut să știu mai demult că înțelepciunea e o virtute bătrânească.
- În Romania, optimismul este o rețetă de succes garantată. Nu e nevoie să-ți bați capul pentru a da explicații răului. E suficient să spui: ”Eu sper ca mâine va fi mai bine ca azi.”
- Nimic nu e sigur într-o țară în care apare un zvon la fiecare jumătate de oră.
- A existat un singur creștin și acela a murit pe cruce.
- Dacă există zei, moartea nu poate fi ceva rău, deoarece nu e posibil ca zeii să-ți vrea răul. Dacă nu există, de ce să trăiești într-o lume fără zei?
- Ce-a fost a fost, ce este e și va mai fi ce se cuvine. Nu te întreba să știi de ce, că nici nu poți și nici nu-i bine.
- Libertatea este dreptul nostru de a nu minți ... sau, ca să fiu mai precis, am mințit prin omisiune. ... Căci există în noi obstacole care e împiedică să fim sinceri până la capăt.
- Iertarea creștinească nu înseamnă acoperi cu o pătură ce-am lăsat în urmă.
- Dragostea este un nu știu ce care vine de nu știu unde și se sfârșește nu știu cum.
O relație este ca o persoană: ea se naște, trăiește și moare. Nimic nu durează la infinit. Ea are, deci, ca o persoană, o copilărie - începutul ei -, o maturitate - relația stabilizată, bună sau mai puțin bună, fericită sau mai puțin fericită - și un sfârșit. Și ca orice persoană la vârsta adultă, invocarea copilăriei se face frecvent! Iubirea moare pentru că nașterea ei a fost o eroare. Noi, oamenii, avem o trăsătură ciudată: nu ne prea place să învățăm de la alții, învățăm doar după ce ne lovim cu capul de pragul de sus. O relație bună înseamnă sacrificiu. Nimic nu se câștigă fără a renunța la altceva. Cine vorbește mult nu mai aare timp să asculte. Cuvântul este de argint, dar tăcerea e de aur. E ușor să obții dragostea, dar e foarte greu să o păstrezi. Nu căuta justificări și ecplicații pentru ceea ce ai/n-ai făcut. Caută soluții pentru ce vei face. Orice relație, asemenea unei corabii, ca sa reziste, are nevoie și de pânze (sentimente) în care să sufle vântul (dragoste...
Comentarii
Trimiteți un comentariu