Paulo Coelho - ZAHIR

- Zahir, în limba arabă, înseamnă vizibil, prezent, imposibil de a trece neobservat. Ceva sau cineva cu care, odată ce ai intrat în contact, ajunge să ne cotropească toate gândurile, până ce nu mai reuşim să ne concentrăm asupra altui lucru. Aceasta poate fi considerată sfinţenie, sau nebunie.

- Până într-o dimineaţă când o să mă trezesc dându-mi seama că mă gândesc la altceva, şi o să înţeleg că partea cea mai rea a trecut. Inima mi-e zdrobită, dar se face bine şi reuşeşte din nou să se bucure de frumuseţea vieţii. S-a mai întâmplat asta, şi se va mai întâmpla, sunt sigur. Când cineva pleacă, altcine soseşte - aşa îmi voi găsi o nouă dragoste.

- Cu cât e mai multă frumuseţe în jurul meu, cu atât mai mizerabil mă simt.

- Când mă întrebi dacă îmi place să fiu cu tine, îţi răspund că da. Însă la întrebarea dacă pot trăi fără tine răspunsul este tot da.

- Ce ochii nu văd, inima nu simte.

- Adevăraţii prieteni sunt aceia care se află alături de noi atunci când ni se întâmplă lucruri bune şi se bucură de victoriile noastre. Falşii prieteni apar în momentele grele, nu mutra plouată, "de solidaritate" cu noi, dar de fapt suferinţa noastră îi consolează pentru viaţa lor mizerabilă.

- Energia urii n-o să te ducă nicăieri; dar energia iertării, care apare prin dragoste, va reuşi să-ţi transforme viaţa în mod pozitiv.

- Când n-am mai avut nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat să mai fiu cum eram, m-am găsit pe mine însumi. Când am cunoscut umilinţa, chiar şi atunci, mi-am continuat drumul, şi am înţeles că eram liber să-mi aleg soarta [...] Ştiu că pot trăi fără ea, dar mi-ar plăcea să o întâlnesc din nou - pentru a-i spune ce nu i-am spus cât am fost împreună: te iubesc mai mult decât pe mine însumi. Dacă i-aş putea spune aceste cuvinte, aş merge mai departe în pace - pentru că dragostea m-a răscumpărat.

- În dragoste nu există nici bine, nici rău, nu există construcţie, nici distrugere, ci doar mişcări. Iubirea schimbă legile naturii.

- Dragostea este o forţă sălbatică. Când încercăm să o ţinem în frâu, ne distruge. Când încercăm s-o închidem, ne înrobeşte. Când încercăm să o înţelegem, ne tulbură şi ne amăgeşte. Această forţă există pe pământ pentru a ne face fericiţi, pentru a ne apropria de Dumnezeu şi de aproapele nostru. Dar aşa cum iubim acum, avem parte de un ceas de nelinişte pentru fiecare minut de pace.

- Frica apare înante şi după, dar nu în momentul în care se aud gloanţele. Fiindcă în acea clipă vezi limitele omului: e în stare de cele mai eroice şi mai inumane gesturi. Se aruncă într-o ploaie de gloanţe ca să-şi salveze un camarad, şi-n acelaşi timp trag în tot ce mişcă - copii, femei, oricine e pe linia frontului o să fie ucis.

- Dacă cineva e în stare să-şi iubească aproapele fără limite, fără condiţii, îşi manifestă iubirea dumnezeiască. Când se arată iubirea lui Dumnezeu, atunci îţi vei iubi aproapele. Dacă-ţi iubeşti aproapele, te iubeşti pe tine. Când te iubeşti pe tine, lucrurile se întorc la locul lor. Se schimbă istoria. Istoria nu se va schimba niciodată din cauza politicii, sau a cuceririlor ştiinţei, sau a teorilor, sau a războaielor - toate acestea sunt repetiţii, asistăm la ele de la facerea lumii încoace. Istoria nu se va schimba atunci când ne vom putea folosi energia iubirii aşa cum folosim energia vântului, a mărilor, a atomului.

- Există 2 lumi: cea pe care o visăm şi cea reală.

- Vei conştientiza 3 lucruri foarte importante: Primul: când cineva se hotărăşte să înfrunte o problemă, îşi dă seama că este mult mai capabil decât îşi închipuia. Al doilea: Toată energia, toată înţelepciunea vin din aceeaşi sursă necunoscută pe care o numim în mod normal Dumnezeu. [...] Şi al treilea: nimeni nu e singur în necazul lui - totdeauna mai există cineva care se gândeşte la el, care se bucură, care suferă la fel, şi asta ne dă putere să înfruntăm mai bine provocarea care ne stă în faţă.

- Dacă ai ajuns la suferinţă, atunci e mai bine s-o accepţi, pentru că nu va dispărea daor prefăcându-te că nu există. Dacă ai o bucurie, accept-o şi pe ea, dar cu teama că într-o bună zi o să dispară. Sunt oameni care ţin legătura cu viaţa numai prin sacrificii şi renunţări. Sunt oameni care reuşesc să se simtă oameni când cred că sunt fericiţi.

- În orice relaţie umană, lucrul cel mai important e comunicarea; dar oamenii au uitat să se aşeze şi să stea de vorbă, să-i asculte pe ceilalţi. Merg la teatru, la cinema, se uită la televizor, ascultă radioul, citesc cărţi, dar aproape că nu vorbesc. Dacă vrem să schimbă lumea, trebuie să ne întoarcem la epoca în care războinicii se adunau în jurul focului şi istoriseau întâmplări.

- Nu întotdeauna cele mai reuşite întâlniri au loc în jurul meselor elegante, în restaurante le cu încălzire centrală în funcţiune.

- Dar, cu toate acestea, epilepticii celebri au sfârşit prin a-i face pe oameni să vadă o "aură mistică" în jurul crizelor. Epileptici celebri cum ar fi Napoleon, Alexandru cel Mare, Dante. [...] Cercetătorii care studiază Biblia garantează că apostolul Pavel era epileptic. Se bazează pe faptul că pe drumul Damascului, el a văzut o lumină strălucitoare lângă el care l-a aruncat la pământ, l-a orbit şi l-a făcut incapabil să mai poată mânca sau bea timp de câteva zile. [...] Van Gogh îşi descria convulsiile ca pe nişte "furtuni interioare". [...] Se bănuieşte ca Lewis Carroll ar fi scris "Alice în Ţara Minunilor" tocmai pentru a-şi descrie propriile sale experienţe ca epileptic. Relatarea de la începutul cărţii, când Alice intră într-o groapă întunecată le este familiară majorităţii epilepticilor. Când traversează Ţara Minunilor,  Alice vede multe lucruri zburând şi se simte foarte uşoară - o altă descriere foarte precisă a efectelor crizei. [...] Literatura e plină de exemple de scriitori suspectaţi, sau cu diagnostic confirmat: Moliere, Edgar Allan Poe, Flaubert. Dostoievski a avut prima criză la 9 ani şi aspus că asta îl aducea fie momente de mare împăcare cu viaţa, fie momente de mare depresie.

Epilepticii au adus multe în artă.

- Dragostea şi dependenţa merg mână în mână.

- Copiii trebuie să ne urmeze paşii, în fond suntem mai bătrâni şi cunoaştem lumea.

- Avem întotdeauna o diplomă de la facultate, chiar dacă niciodată nu obţinem un post în ceea ce ne-au obligat spă alegem drept carieră.

- Să nu ne întristăm niciodată părinţii, chiar dacă asta înseamnă să renunţăm la tot ce ne mulţumeşte.

- Există oameni dependenţi de muncă şi oameni dependenţi de distracţie. Ambele categorii sunt nefericiţi, considerând că pierd ceva prin asta.

- De ce iubim pe unii oameni şi-i urâm pe alţii?

Unde mergem după moarte?

De ce ne naştem, dacă tot murim? 

Ce înseamnă Dumnezeu?