- "Dan Puric este mai mult decat un intelectual, un actor binecunoscut, un apologet ortodox. Este un fenomen. Si ma grabesc sa adaug: unul spiritual. Esenta lui consta in faptul ca bucura oamenii. Propovaduieste bucuria. Iar primele cuvinte rostite de Mantuitor dupa Inviere au fost: Bucurati-va." (Dan Ciachir)
- A fi roman este o frmusete a lumii.
- Din pruni se facea tuica, iar din tuica se faceau vise.
- Copacul mai misca, dar tu nu. Erai congelat de frica, aveai sentimentul ca te-ai nascut in pozitia de drepti.
- Caragiale a facut doua lucruri: pe de-o parte,a aratat puroiul, dar, pe de o parte , a dat si in burghezia care de-abea se formase. Prin urmare, cu o lovitura a dat 2 pumni. Pe de o parte a dezvaluit si de pe alta parte a stricat. In Caragiale, spun comunistii, nu este nici un personaj pozitiv. Numai publicul.
- Fii atent aici! Asta-i cheia! Asta e ambreiajul, ma! Ambreiajul e tata. Acceleratia este copilul, ca asta e tampit. Pana nu intra cu capul in stalp, nu se lasa. Dar frana e mama... adica ea te apara.
- Frumosul cazuse pe pament prin femeie.
- Dar sa ne intoarcem la inceputul povestii. Aveam doar 7 anisori, cand nasul meu imi deschide intr-o dimineata usa si-mi spune disperat:
Eram singur acasa. Disperat, m-am imbracta la repezeala cu ce-am gasit.
- Ce sa fac?, l-am intrebat disperat.
- Uite, iti dau o fisa, sa dai un telefon. Du-te si cheama Salvarea! Spune-le sa vina repede, ca mor!
Si astfel, m-am pomenit alergand ci pasii mei micuti prin ploaie, incercand sa intrec moartea, care ameninta viata nasului meu, si sa ajung Salvarea. Prind ploaia marunta am vazut telefonul public prins de un perete. Era atarnat mult mai sus decat as putea ajunge cu mana. Am avzut 2 sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon si pe care m-am urcat, cu o dexteritate nascuta doar de groaza. Tineam strans intre degete fisa de telefon, de parca ar fi fost ultima picatura de viata a nasului meu. Cu mana tremuranda am format numarul de telefon.
- Alo! Salvarea?, am strigat disperat.
-Da, mi-a rspuns o voce, rece, indiferenta.
-Da, ce e?...
-Moare bunicul! Moare bunicul! Veniti de urgenta! Moare bunicul!
- Cati ani are bunicul?
-76, zic, si telefonul s-a inchis.
Abia atunci am auzit picaturile de ploaie. O singuratate cumplita m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormant a Salvarii.
Am alergat innebunit, i-am spus ca mi-au inchis telefonul, iar nasul meu, disperat, mi-a zis:
- Nu trebuia sa le spui varsta. la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.
Mi-a dat o noua fisa si, alergand din nou prin ploaie, ma-ntrebam de ce la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.
Mi-am gasit sticlele si-am vorbit din nou la telefon.
- Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am inceput sa strig.
- Cati ani are bunicul tau, ma?
-18 ani, am raspuns.
Si de data asta am inchis eu telefonul. [...] Surprinzator, cei de la Salvare au venit. Cred ca au venit curiosi sa vada cum arata un bunic de 18 ani.
Din Salavre a coborat un doctor, cam la vreo 40 de ani, grasut, usor ravasit, tarand dupa el o tristete. Nasicul, intre timp, cand l-a vazut pe doctorul acesta,care era mai ravasit decat el, l-a intrebat:
- Dar ce vi s-a intamplat?
Doctorul lua tensiunea si, cu ochii concentrati pe tensiometru spuse in soapta:
- M-a parasit iubita.
Si eu asistam la schimbul asta: tensiunea nasicului meu scadea si crestea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum nasicul meu, din bolnav, se transforma in doctor, iar doctorul se transforma in pacient.
- Doispe cu cinci, spuse doctorul (era tensiunea buna a nasului meu)
- Nu trebuie sa suferiti atata, ii spune nasicul, luandu-i tensiunea sufleteasca doctorului. Si nasicul incepea sa-l ocroteasca.
Si eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celalalt, spre mantuire. Si astfel, la sfarsitul acestui consult reciproc, nasicul se simtea bine, iar doctorul avea sufletul linistit. Mai departe, i-am vazut imprietenindu-se. Doctorul venea o data pe saptamana, pretextand ca trebuie da-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea sa-si ia doza de frumusete sufleteasca.
9. Lasa, mama, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insist!... Ajunge.
10.