- Nimic nu este mai trist - îngrozitor de trist - decât o crimă pasională. O crimă născută din iubire. La început, a fost iubire. Apoi, gelozie. Apoi, furie. Apoi, ură. Dincolo de ură: gestul criminal.
- Privirea noastră cutremură; zâmbetul crispează; cuvântul omoară. (E. Cioran)
- Nu vreau şi nu pot să cred că răul este o stare normală a oamenilor. (Dostoievski)
- Nici o generaţie nu va putea supravieţui uitării decât numai şi numai decă va putea ţese mereu, la nesfârşit, vraja unor captivante întâmplări cuprinse, la urma urmei, chiar şi în fereastra unui banal tablou ...
- O viaţă inutilă nu este altceva decât o moarte timpurie. (Goethe)
- Tot ceea ce este misterios e captivant. (Tacit)
- Învăţăm să trăim, luptând împotriva propriei noastre fatalităţi. Dar, în lupta noastră, nu facem decât să secăm fântâna speranţelor. (M. Eliade)
- Sufletele noastre ar fi ca niste case pustii, fără iubire. Case luxoase, frumoase, dar pustii. Alteori palate superbe, ilustre, magnifice, dar tot pustii. Iubirea, singură iubirea le dăruieşte fiorul dumnezeiesc al vieţii. Cine n-a iubit măcar o dată în viaţa lui, nu şi-a cunoscut pe deplin condiţia umană. N-a ştiut. Sau n-a putut. Nepuntinţa iubirii este cea mai îngrozitoare infirmitate ce ni se poate întâmpla. Un blestem monstruos care se plimbă, ca o stafie neagră, prin sufletele noastre pustii.
Numai prin iubire, suntem asemănători zeilor. Gândul înaripat de iubire este singurul nostru drum către porţile cunoaşterii, dincolo de care - abia atunci - devenim oameni.
S-au scris munţi de cărţi despre iubire, nesfârşite cohorte de artişti i-au înălţat nemuritoare opere, iubirea fiind deopotrivă motivaţie, mijloc şi ţel. Fără iubire omul se usucă şi piere, dispare Omul şi rămâne doar Bestia: un animal bizar, vertical, solitar, un uriaş tub digestiv care se hrăneşte, se reproduce şi atât. Bestiarul umanităţii noastre vegetează într-o desăvârşită singurătate, teritoriu pustiu în care guvernează, despotică, o enormă tristeţe. Singurătatea şi tristeţea: două boli incurabile ale Bestiei umane. Pentru că - aşa cum spune Artistul - dacă iubire nu e, nimic nu e.
Dar dacă este iubire prea multă? Dumnezeu a pus o măsură în toate cele ce sunt pe pământ. Ştim noi, oamenii, ştim noi, oare, întotdeauna, să cumpănim între mult şi puţin? Ştim să măsurăm, de fiecare dată, cu precizie, distanţa dintre bine şi rău? Avem noi, oare, întotdeauna acces la măsura pe care Dumnezeu a aşezat-o în destinul nostru? Până unde se întinde iubirea noastră şi de unde începe ura? Între iubire şi ură, ce teribile capcane ne pândesc?
- Libertatea este dreptul de a nu minţi. (Albert Camus)
- Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Pascal)
- Să se facă dreptate, chiar de s-ar prăbuşi cerul. (Seneca)
- Gelozia, însă, poate produce mutaţii monstruoase. Iar trădarea face, uneori, din om, neom. Un om trădat poate deveni ucigaş. Gelozia este un monstru zămislit prin el însuşi şi hrănit cu sine însuşi. (Shakespeare)
- Lumea e plină de ticăloşi care se cred îngeri. (Voltaire)
- Banalitatea poate atinge perfecţiunea.
- În ţarcul aparenţelor. În cimitirul speranţelor. Ne închipuim că lumea este exact aşa cum o percepem prin cele 5 simţuri ale noastre. Şi uităm că Dumnezeu ne-a dăruit spiritul, tocmai pentru a nu cădea în robia simţurilor.Iar când, într-o clipă de strălumincare, avem acces la adevăr, e târziu. Prea târziu. Ura a făcut deja din noi instrumentul ei ucigaş...
- Are prieteni mulţi şi de nădejde. Dar ştie că are şi duşmani. Şi tot de nădejde. Adică, de moarte. Pentru că duşmănia lor e duşmănie oarbă. Norocel a învăţat repede lecţia dură a concurenţei, pe teritoriul crimei organizate. Aici duşmănia, ca şi prietenia, se măsoară c preţul vieţii.
- Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău. (Socrate)
- Lucrurile misterioase sunt singurele agreabile, frumoase, singurele care dau har vieţii şi ne împiedică să murim de plictiseală. (Anatole France)
- Presa, ca şi literatura, nu trăieşte din cuminţenie, din normalitate, ci exclusiv din drame umane.
- A fost singura femeie din viaţa mea. Dacă Dumnezeu mi-ar fi furat-o, l-aş fi ucis pe Dumnezeu. Dar mi-a furat-o un om. Şi era de datoria mea să-l omor pe acel om. Nu ştiu dacă este drept. Dar ştiu că este logic.
- Femeia nu a atins culmi decât în sfinţenie. Oamenii adoră sfintele. Întrebaţi însă pe oricine, în clipa lui de sinceritate absolută, pe cine preferă, dacă ar trebui să aleagă între o curvă şi o sfîntă. (Eugen Ionescu)
- Tăria singurătăţii se manifestă prin despărţirea voluntară de ceea ce iubim. (Marin Preda)
- Lumea prin care suntem trecători ni se dezvăluie, uneori, în ipostaze stranii. Necunoscute. Şi ne umplem, atunci, de uimire şi neputinţă, că am trecut atâţia ani nepăsători pe lângă ea, prin ea, cu ochiul aţintit doar asupra orizontului nostru mărunt şi meschin.
Educaţia, profesia, familia, grjile zilnice ridică în jurul nostru un zid de puşcărie, şi nu vedem şi nu simţim decât în lumea strâmtă pe care singuri ne-am făurit-o, dorind să trăim mai bine, visând că vom fi mai fericiţi. Nu de puţine ori, gândul trufaş că, pentru noi, viaţa nu mai are taine, ne dă târcoale ca un lup flămând. Şi trecem mai departe prin lume, preocupaţi, striviţi de treburile noastre zilnice, uitând că lumea e un mister pe care trebuie să-l dezlegăm la nesfârşit.
- Între lumile pe unde ne purtăm fiecare povara destinului, există şi Lumea Cerşetorilor: o lume cu legile ei exacte, riguroase, tenebroase, o lume închegată în structuri care se pierd în negura istoriei, straficicată în clanuri, în cete, în răzoare şi familii. O lume organizată piramidal, de jos până sus, ca un veritabil regat. O lume strânsă tiranic în centura de fier a unor cutume oculte.
Cerşetorii sunt un popor aparte. Ei vin dintr-un con de umbră al istoriei şi patria lor e pământul întreg. Limbajul cerşetorilor e universal. Legile şi tradiţiile lor, aceleaşi în toată lumea. Cerşetor nu devii. Cerşetor te naşti. Cineva, un om oarecare necăjit, poate întinde, într-un anumit moment nefast al vieţii sale, mâna către mila publică. Acela e un om sărman, nu un cerşetor. După o lună, sau două, sau câţiva ani, dispare. Adeseori, îl ajută chiar cerşetorii să-şi refacă viaţa, şi omul revine în lumea lui, lumea noastră. Cerşetorii se nasc şi mor cerşetori. Ei sunt o naţie planetară, care conservă în memoria lor o experienţă ancestrală, sumbră, dură, contorsionată. Smulsă parcă din oglinzi strâmbe. O experienţă inedită, subterană şi luciferică, ţesută din întâmplări stranii, răstignită peste sufletul speciei umane ca un Crist întunecat şi misterios, care n-a înviat niciodată, pentru că n-a murit niciodată...
- Răzbunarea se hrăneşte cu ură. Iar ura, cu zilele noastre. (C-tin Noica)
- Cine n-a fost atins de aripa iubirii, rămâne pentru totdeauna, un infirm.
- Femeia e ca un cozonac, poţi trăi şi fără cozonac, sau, dacă vrei, când şi când, îţi tai o felie, mănânci şi gata, îţi vezi mai departe de treburile tale. Fără femei. Fără complicaţii ...
- Aşa zicem cu toţii, aşa ne propunem, aşa ne dorim viaţa: fără complicaţii. Şi totuşi ne vârâm adeseori în tot soiul de încurcături, de întâmplări idioate, căutăm nenorocirea cu lumânarea, ne complicăm destinul, nu ocolim împrejurările nefaste, ba, dimpotrivă, ne dăm în vânt după gesturi mizerabile, brutale, ticăloase ...